În anul 1939 un alt vehicul uriaş prindea viaţă într-un proiect ce avea ca obiectiv Polul Sud. Antarctic Snow Cruiser a fost contruit pentru a asigura transportul într-o expediţie curajoasă spre Antarctica.
Echipat cu 2 motoare diesel, 2 generatoare şi 4 motoare electrice, vehiculul putea atinge viteza de 48 Km/h.
Din proiectare, echipajul de 5 persoane avea la dispoziţie toate cele necesare pentru a putea supravieţui 1 an de zile în cele mai dificile condiţii.
Spunem ca vehicului era uriaş pentru că dimensiunile sale erau chiar impresionante: lungime 17 metri, lăţime 6 metri şi înălţime 5 metri.
Pneurile aveau 3 metri înălţime şi aproape 1 metru lăţime, iar greutatea vehiculului încărcat ajungea până la 34 tone.
Deşi a beneficiat de multe inovaţii, problemele s-au ţinut lanţ, începând de la trecerea peste poduri, descărcarea de pe navă, deplasarea pe gheaţă şi zăpadă.
După o scurtă perioadă de activitate, proiectul nu a mai fost finanţat în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, vehiculul fiind în final abandonat.
La sfârşitul anului 1958 o expediţie internaţională l-a regăsit la câţiva metri sub zăpadă, intact, cu tot cu ziarele, revistele şi ţigările lăsate de primul echipaj, însă expediţiile următoare nu au mai găsit nimic.
Cum gheaţa Antarcticii este în continuă mişcare, se presupune că Antarctic Snow Cruiser este şi acum îngropat adânc în gheaţă, sub zăpadă, sau chiar ar putea fi deja pe fundul Oceanului Antarctic…