În anul 1923 doi fraţi din Noua Zeelandă înfiinţează în Orientul Mijlociu o companie inedită ce urma să asigure servicii de transport prin Deşertul Sirian. Era formată astfel pentru prima dată o legătură directă de transport motorizat între localităţile Bagdad, Damasc, Beirut şi Haifa.
Autobuzele anilor 1930 remorcate de tractoare speciale erau echipate corespunzător pentru a rezista pe drumurile accidentate ce traversau deşertul.
Primele autobuze ale companiei Nairn Transport Company din Siria au fost construite în Philadelphia şi puteau fi considerate adevărate vagoane de lux.
Pe lângă confortul pasagerilor, ce trebuia asigurat în acest caz cu investiţii suplimentare, vehiculele mai trebuiau să aibă şi alte calităţi: să fie uşoare, rapide, robuste şi economice. Ambele aspecte erau extrem de dificile în acest caz!
Capacitatea autobuzului era de 17 persoane în spaţiul de zi şi de 14 persoane în dormitor. Cuşetele aveau perne, pături, perdele, iluminat şi aer condiţionat – ambele reglabile, seifuri personale. Dulapurile de îmbrăcăminte şi echipamente se aflau în faţă, iar în spate se afla dressing-ul cu toalete şi chiuvete. Pereţii, pardoseala şi tavanul asigurau etanşarea şi izolarea termică şi fonică cu izolaţii de până la 10 centimetri, iar geamurile din sticlă securizată erau prevăzute cu draperii. Pe parcurs se puteau consuma băuturi precum apă de la gheaţă, ceai, cafea şi alimente precum sandwich-uri şi fructe proaspete în ţiplă. Şoferii aveau şi ei cabină separată dotată cu aer condiţionat. Tot aici erau prevăzute spaţii pentru bagaje şi pentru cele 5 baterii ce asigurau alimentarea cu energie electrică a autobuzului.
Motorul de 150 cai putere propulsa vehiculul lung de 21 de metri cu o viteza de 80 km pe oră. Greutatea totală depăşea 26 tone atunci când era încărcat cu pasageri, bagaje, apă şi combustibil.
Călătoriile însă nu au fost lipsite de surprize şi dificultăţi. Furtunile de nisip opreau complet deplasarea autobuzelor pe durate chiar mai mari de o oră, iar în lunile ploioase – ianuarie şi februarie – când apa se acumula în adânciturile deşertului, acestea nu aveau pe unde să treacă decât direct prin noroiul şi bălţile ce se întindeau pe mai multi kilometri. Temperaturile extreme ale deşertului de până la 50 grade puteau fi suportate doar datorită izolarii complete a autobuzului şi dotării acestuia cu aer condiţionat.
Autobuzele Nairn au locul lor binemeritat în istoria transporturilor pentru ca au fost primele care, în condiţiile în care străbăteau deşertul pe drumuri inexistente de până la 900 km lungime iar durata călătoriei ajungea la 20 ore, au oferit călătorilor în anii timpurii 1930 posibilitatea de a străbate rapid deşertul neprietenos într-un confort deosebit!