Forturile Palmerstone
În anul 1854 flota de luptă franceză o ajungea din punct de vedere numeric pe cea britanică şi devenea astfel un real pericol în cazul unui posibil atac.
De teama unei invazii franceze, la propunerea prim-ministrului din acea vreme Lord Palmerston şi a Comisiei Regale de Apărare a Regatului Unit, se începe construirea unor forturi maritime în scopul apărării zonei Portsmouth – Solent.
Forturile rotunde, cunoscute şi sub denumirea de Forturile Palmerstone, s-au construit în triunghi astfel: două forturi mari înaintate (Horse Sand Fort şi No Man’s Land Fort) şi unul mai mic şi mai retras (Spitbank Fort) aşezat în triunghi cu cele două mari cu scopul de a ataca navele ce ar putea scăpa nevătămate din prima linie de apărare.
Fortul maritim Horse Sand Fort
Horse Sand Fort este unul dintre cele două mari forturi maritime din prima linie, singurul rămas încă neatins de la scoaterea din serviciul militar.
Ridicarea construcţiei a început în anul 1865 şi a durat 15 ani.
Fundaţia, realizată din blocuri mari de beton, avea forma unui inel cu pereţi de 18 metri grosime.
La interior, peste umplutura compusă din argilă şi pietriş, s-a turnat un strat gros de beton.
La exterior s-au adăugat de jur împrejur blocuri de granit şi au fost montate plăci grele de armură metalică.
Mai târziu în apă s-a construit şi un dig subacvatic din blocuri de beton pentru protecţie împotriva torpilelor.
La finalizarea sa în anul 1880, fortul se înălţa pe 3 nivele deasupra fundaţiei şi măsura 73 de metri în diametru.
Fortul avea toate cele necesare pentru cei găzduiţi în el, de la depozite de arme şi muniţie, până la şeminee, ventilatoare şi sursă de apă potabilă proprie.
Ca armament, fortul era dotat cu până la 59 de tunuri de 10, 12 şi 12,5 inch.
Tunurile navale de 38 de tone erau pregătite să arunce proiectile grele de 367 kilograme prin ţevi ghintuite cu diametrul de 318 milimetri şi lungimea de 5 metri.
Pentru manevrarea unui singur tun era nevoie de până la 20 de oameni iar pentru aprovizionarea cu muniţie mai era nevoie de încă 7.
De regulă fortul putea găzdui fără probleme 200 de persoane sau chiar mai mult prin instalarea unor hamace suspendate.
În caz de necesitate, dacă s-ar fi dorit ca toate tunurile să fie folosite simultan atunci necesarul de personal ar fi fost de aproximativ 1300 de oameni!
Având în vedere existenţa a trei asemenea forturi maritime de apărare, cu o putere de foc rar întâlnită şi protejate în acelaşi timp de beton gros şi armuri metalice, este greu de crezut că dacă navele de luptă inamice s-ar fi aventurat printre ele ar fi putut scăpa de ploaia de foc ce s-ar fi abătut asupra lor.