Lăsând în urmă primele televizoare mecanice, noua generaţie de televizoare a început să utilizeze cu succes tubul catodic pentru obţinerea imaginilor.
Astfel, în anul 1936 este produs televizorul Marconi Model 702 având un tub de 12” ce putea afişa 240 sau 405 linii, ceea ce însemna în acea vreme high definition.
Spre deosebire de clasicul tub vertical pe care îl ştim parcă dintotdeauna, acest televizor avea un tub orizontal, cu faţa în sus, iar imaginea era vizualizată prin reflexie la 45° cu ajutorul unei oglinzi oblice.
Frecvenţa era de 50 de cadre în modul cu 405 linii. Televizorul putea fi alimentat cu 200÷250 volţi iar consumul său era de 230 waţi.
Sunetul de înaltă calitate era asigurat de un difuzor cu membrană mobilă de putere 3 waţi.
Putând recepta în cele 2 sisteme de 240 şi 405 linii, în documentaţie a apărut încă din anul 1936 termenul de High Definition Television alături de super reglaje ce puteau controla imaginea pe verticală şi orizontală, strălucirea, contrastul, amplificarea şi intensitatea imaginii, sincronizarea şi volumul sunetului.