Aşa cum bine ştim, după apariţia telegrafului, telefonul a fost principala invenţie ce a permis „globalizarea” lumii.
În anul 1896, în Suedia, Ericsson dezvolta telefoanele Rikstelefon a căror apariţie a constituit un pas important în trecerea la telefoanele moderne. În acei ani Suedia îşi dezvoltase puternic reţeaua de telefonie, devansând chiar Statele Unite în ce priveşte „teledensitatea”, adică numărul de abonaţi dintr-o sută de persoane.
Telefoanele Rikstelefon se compuneau din suport, furcă şi receptor iar receptorul reunea într-un singur corp casca şi microfonul. Erau primele modele de telefoane ce aveau casca şi microfonul cu acelaşi diametru, aceeaşi înălţime şi se aflau împreună într-un ansamblu comun şi rigid.
Despre design se poate observa cum receptorul avea forme elegante iar telefonul era plăcut ornamentat.
Pentru iniţierea unui apel era necesară manevrarea de câteva ori prin învârtire a manetei din dreapta.
De aici, dezvoltarea telefoanelor s-a efectuat cu viteză, multe ţări importând sau dezvoltând noi modele cu multiple îmbunătăţiri şi design diferit, însă de reţinut este faptul că acestea sunt modelele care au inspirat mulţi dezvoltatori din întreaga lume.
Marea Britanie îşi alimenta piaţa cu produsele Ericsson în proporţie de până la 30% şi la fel procedau şi celelalte state nordice care profitau de rapida dezvoltare a tehnologiei şi producţiei suedeze.
Vânzările s-au extins desigur până în Rusia, Australia, Noua Zeelandă, Mexic, America de Sud, China, Africa de Sud, însă, surprinzător, nu au pătruns pe piaţa Statelor Unite unde lider de piaţă era The Bell Group.
Inventatorul suedez Lars Magnus Ericsson a „grăbit” dezvoltarea industriei telefoanelor aducând un beneficiu imens ţării sale, în numai câţiva ani reuşind să satisfacă cererea locală şi internaţională de telefoane, ajungând chiar până la construirea unor fabrici în ţări străine, în scopul obţinerii de contracte de vânzare avantajoase pe pieţele respective.